Newsletter legislativ 26 ianuarie 2016

 NEWSLETTER LEGISLATIV


Cuprinde:

• Legea nr. 358/2015
• Hotararea nr. 1/2016
• Ordinul comun nr. 43/8/2016
• Informare


Legea nr. 358/2015

Legea nr. 358 din 31.12.2015, publicata in MO Partea I nr. 988 din 31.12.2015, privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 50/2016 pentru modificarea si completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal si Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala.


Hotararea nr. 1/2016

Hotararea nr. 1 din 30.12.2015, publicat in MO Partea I nr. 22 din 13.01.2016, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal

Comentariu Printre cele mai importante clarificari aduse de prezentele Norme metodologice amintim urmatoarele:

1) Deducerea personala: Pentru copilul minor aflat in intretinerea parintilor sau a tutorelul, deducerea persoanala se acorda fiecaruia dintre parinti, respectiv tutorelui.
Pentru copilul minor provenit din casatorii anterioare, dreptul la deducerea personala revine parintelui caruia i-a fost incredintat copilul si unuia dintre soti care formeaza noua familie.
In situatia in care intr-o familie sunt mai multi copii aflati in intretinere, cu exceptia copiilor minori, acestia vor fi preluati in intretinerea unuia dintre parinti conform intelegerii dintre parti

2) Cadourile, inclusiv tichetele cadou, oferite de angajatori salariatilor, cat si cele oferite in beneficiul copiilor minori ai acestora, cu ocazia Pastelui, zilei de 1 iunie, Craciunului si a sarbatorilor similare ale altor culte religioase, precum si cadourile, inclusiv tichetele cadou, oferite salariatelor cu ocazia zilei de 8 martie sunt neimpozabile (in intelesul impozitului pe venit), in masura in care valoarea acestora pentru fiecare persoana in parte, cu fiecare ocazie din cele de mai sus, nu depaseste 150 lei.
In sensul prevederilor art. 76 alin. (4) lit.a din Codul Fiscal, limita de 150 lei se aplica separat pentru cadourile, inclusive tichetele cadou, acordate pentru fiecare ocazie din cele prevazute, pentru fiecare angajat si pentru fiecare copil minor al angajatului, chiar si in cazul in care ambii parinti lucreaza la acelasi angajator. Partea care depaseste limita de 150 lei reprezinta venit impozabil din salarii.

3) Contravaloarea contributiilor la un fond de pensii facultative potrivit legii, suportate de angajator pentru angajatii proprii, precum si pentru alti beneficiari, cu exceptia celor care se incadreaza in conditiile prevazute la art. 76 alin. (4) lit. ş) din Codul fiscal sunt impuse prin cumularea cu veniturile de natura salariala ale lunii in care sunt platite.

4) In cazul in care un angajat care obtine venituri din salarii la functia de baza se muta in cursul anului la un alt angajator, verificarea incadrarii in plafonul anual a sumelor reprezentand contributiile la fondurile de pensii facultative si primele de asigurare voluntara de sanatate, pentru care se acorda deducerea, se efectueaza in baza documentelor justificative eliberate de catre angajatorul anterior prin care se atesta nivelul deducerilor acordate pana la momentul mutarii.

Ordin comun nr. 43/8/2016

Ordin nr. 43 din 19.01.2016, al ministerului Sanatatii si Ordinul nr. 8 din 13 ianuarie 2016, al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, publicat in MO Partea I nr. 46 din 20.01.2016, pentru modificarea si completarea Normelor de aplicare a prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile si indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, aprobate prin Ordinul ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate nr. 60/32/2006, face urmatoarele precizari:

1) La articolul 18, se modifica alineatul (1) in sensul ca se specifica expres faptul ca medicul curant din spital elibereaza certificatele de concediu medical numai in ziua externarii pacientului.

2) Un aspect lamurit de prevederile prezentului Ordin este si faptul ca medicii pot elibera certificate de concediu medical pentru cel mult 30/31 de zile calendaristice (vechea prevedere mentiona doar cel mult 30 de zile).

3) Persoanele asigurate aflate in incapacitate temporara de munca, care au urmat un tratament in strainatate pentru afectiuni care nu pot fi tratate in tara, beneficiaza de concediu medical; Certificatele de concediu medical se elibereaza de medicul curant, cu avizul directiilor de sanatate publica, in baza actelor doveditoare traduse si autentificate, la o data ulterioara, dar nu mai tarziu de 15 zile de la data revenirii in tara.

4) Asiguratii care isi pierd capacitatea de munca in timp ce se afla in alta tara in interes de serviciu sau in interes personal primesc certificate de concediu medical de la medicul curant, cu avizul directiilor de sanatate publica, in baza actelor doveditoare traduse si autentificate. Aceste certificate de concediu medical se pot elibera retroactiv de catre medicii curanti, in termen de maximum 5 zile de la data obtinerii avizului de la directiile de sanatate publica.

5) In cazul in care, potrivit legii angajatorul suspenda temporar activitatea, sau activitatea acestuia inceteaza prin: divizare ori fuziune, dizolvare, reorganizare, lichidare, reorganizare judiciara, lichidare judiciara, faliment sau prin orice alta modalitate prevazuta de lege, drepturile prevazute la art. 2 alin. (1) din OUG nr. 158/2005, care s-au nascut anterior ivirii acestor situatii, se achita din bugetul Fondului national unic de asigurari sociale de sanatate de catre casele de asigurari de sanatate unde medicul de familie al asiguratului are incheiata conventia. Pentru aceste situatii, indemnizatiile de asigurari sociale de sanatate, la care au dreptul asiguratii, sunt achitate in conditiile mentinerii concediului medical pentru aceeasi afectiune.

In final mentionam ca se introduce un nou tip de adeverinta, prevazut la Anexa 19, privind distribuirea zilelor de concediu medical pe coduri de indemnizatie.


Informare

Pe site-ul Agentiei Nationala de Administrare Fiscala a fost publicat Ordinul nr. 3702 pentru aprobarea Listei marilor contribuabili si a Listei contribuabililor mijlocii. Prezentul ordin intra in vigoare incepand cu data de 1 februarie 2016.

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.