Incurajarea initiativei in randul angajatilor, o strategie de succes

In contextul unui mediu de business bazat pe competitie si pe o continua evolutie, in cadrul organizatiilor apare nevoia de a avea angajati care sa fie stapani pe munca pe care o presteaza. Mai mult decat atat, liderii unei companii sunt constienti ca cei mai valorosi angajati sunt cei care sunt capabili sa lucreze in mod independent, sa fie creativi si sa aiba abilitatea de a inova prin ideile pe care le propun. Din pacate, nu sunt putine cazurile in care angajatii ajung sa se plafoneze, sa cada in rutina de a face doar ceea ce au de facut si nimic mai mult, evitand sa vina cu propuneri, chiar si atunci cand li se cere asta, cand sunt incurajati sa o faca.

Astfel de situatii apar din cauza ca acestia au fost descurajati, la un moment dat, iar teama de a nu face greseli care sa le afecteze cariera sau sa ii puna intr-o lumina proasta fata de colegi sau superiori ii determina sa se abtina de a-si exprima ideile. De asemenea, exista si cazuri in care angajatii si-au pierdut motivatia si entuziasmul fata de activitatea pe care o au la locul de munca si ajung sa simta ca simpla lansare a unei idei sau unei propuneri inseamna deja prea multa implicare fata de ceea ce sunt ei dispusi sa ofere. Oricare ar fi cauza, este vital ca liderii organizatiei sa ia masuri pentru incurajarea initiativei in randul angajatilor.

Ideile bune si liderii care inspira

Un prim pas pe care managerii il pot face pentru a-i incuraja pe angajati sa aiba initiativa este sa comunice cu acestia din urma si sa le explice de ce este important sa vina cu idei. Membrii unei echipe trebuie sa inteleaga faptul ca propunerile care au potential de a fi implementate pot aduce beneficii nu doar intregii organizatii, ci si evolutiei carierei celui care are disponibilitatea de a intreprinde lucruri noi. Daca la nivelul echipelor atitudinea este una proactiva, indreptata spre actiune, clientii vor fi mai multumiti, rezultatele vor fi mai bune, proiectele pot capata amploare, iar asta poate aduce beneficii tuturor angajatilor.

Liderii sunt cei care trebuie sa-i inspire pe oameni intr-o companie, sa fie un model demn de urmat. Liderii de succes nu sunt doar cei care trebuie sa dea ordine, ci si sa ii motiveze pe angajati sa ofere ceea ce au mai bun, inclusiv in ceea ce priveste ideile propuse. Oamenii sunt mult mai creativi atunci cand lucreaza intr-un mediu placut, cu o atmosfera pozitiva, in care initiativa este incurajata. La polul opus, atunci cand primesc doar ordine si au doar obligatii, nu si libertati, angajatii se vor limita la a face doar ceea ce stiu cu siguranta ca este bine sa faca, fara a risca sa greseasca si sa fie mustrati sau chiar penalizati pentru asta.

Recunoasterea eforturilor si atmosfera pozitiva

Atunci cand vine vorba de decizii care nu au un impact atat de mare asupra bunului mers al organizatiei, managerii ar trebui sa incurajeze echipele si pe liderii acestora sa hotarasca anumite lucruri fara a mai cere aprobare. Acest lucru va semana in randul angajatilor sentimentul ca cei care ii conduc le acorda incredere, iar ei isi vor concentra eforturile spre a face lucrurile cat mai bine si vor avea curajul sa propuna idei noi. De asemenea, atunci cand se intampla ca punerea in practica a unor idei sa esueze, este ca angajatilor sa li se arate recunostinta pentru implicare si pentru eforturile depuse, pentru a nu descuraja intentia lor de a mai avea initiative in viitor.

Daca o idee pusa in practica se dovedeste a fi de succes, recunostinta este o prima forma de rasplata de care ar trebui sa beneficieze angajatul care a avut initiativa. Spre exemplu, acestuia i s-ar putea oferi o zi de concediu in plus sau superiorii sai ar putea sa il felicite de fata cu ceilalti membri ai echipei si sa il dea ca exemplu in prima sedinta colectiva. Incurajarea initiativei la locul de munca ii va face pe angajati sa se simta mai increzatori in fortele proprii si sa creasca interiorul organizatiei, sa se dezvolte si sa ajunga persoane de baza pentru intregul business. Sa tinem cont de faptul ca descurajarea oricarui tip de initiativa va semana rigiditate si va crea un climat ostil, in care putini isi vor dori sa ramana.

ECHIPA BIA HR