Newsletter legislativ 9 mai 2016

NEWSLETTER LEGISLATIV

 

Cuprinde:

 

 

  • Legea nr. 66/2016
  • Ordinul nr. 1162/2016
  • Legea nr. 62/2016
  • Ordinul nr. 450/2016
  • Ordinul nr. 889/2016
  • Ordinul nr. 1164/2016

 

 

Legea nr. 66/2016

 

Legea nr. 66 din 19.04.2016, publicata in MO Partea I nr. 304 din 20.04.2016, pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 111/2010 privind concediul si indemnizatia lunara pentru cresterea copiilor

Principalele modificari vizeaza indemnizatia lunara aferenta concediului pentru cresterea copilului. Astfel, potrivit textului de lege, persoanele care in ultimii doi ani anteriori datei nasterii copilului, au realizat timp de cel putin 12 luni venituri din salarii si asimilate salariilor, venituri din activitati independente, venituri din activitati agricole, silvicultura si piscicultura, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, denumite in continuare venituri supuse impozitului, beneficiaza de concediu pentru crestera copilului in varsta de pana la 2 ani, respectiv 3 ani, in cazul copilului cu handicap, precum si de o indemnizatie lunara.

Indemnizatia lunara se stabileste in cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate in ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nasterii copilului si nu poate fi mai mica de 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata.

Practic, legiuitorul elimina plafoanele maximale prevazute de Ordonanta de Urgenta nr.111/2010, respectiv de 6,8 ISR (3400 lei) si de 2,4 ISR (1200 lei). In ceea priveste plafonul minim, Ordonanta de Urgenta nr.111/2010 enunta ca acesta nu poate fi mai mic de 1,2 ISR (600 lei), iar prin prevedrile actualei legi acesta nu poate fi mai mic de 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata (respectiv 85%*1250).

Un alt aspect mentionat de actuala lege priveste situatia sarcinilor gemelare. Astfel, nivelul indemnizatiei lunare prevazute mai sus se majoreaza cu 85% din cuantumul salariului minim brut pe tara garantat in plata pentru fiecare copil  nascut dintr-o sarcina gemelara, de tripleti sau multipleti, incepand cu al doilea copil provenit dintr-o astfel de nastere.

Prezenta lege intra in vigoare la data de 1 iulie 2016.


Ordinul nr. 1162/2016

Ordinul nr. 1162 din 07.04.2016, publicat in MO Partea I nr. 292 din 18.04.2016, privind aprobarea Cartei drepturilor si obligatiilor persoanei fizice supuse verificarii situatiei fiscale personale

Prezentul Ordin aproba Carta drepturilor si obligatiilor persoanei fizice supuse verificarii situatiei fiscale personale. Verificarea situatiei fiscale personale a persoanelor fizice cu privire la impozitul pe venit, prevazuta la art. 138 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedura fiscala, cu modificarile si completarile ulterioare, reprezinta ansamblul activitatilor desfasurate de organul fiscal central avand ca obiect examinarea totalitatii drepturilor si a obligatiilor de natura patrimoniala, a fluxurilor de trezorerie si a altor elemente relevante pentru stabilirea situatiei fiscale reale a persoanei fizice verificate.

 

Legea nr. 62/2016

Legea nr. 62 din 12.04.2016, publicata in MO Partea I nr. 295 din 19.04.2016, pentru completarea art. 75 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, face urmatoarele precizari:

La art. 75 alineatul (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa, dupa litera b) se introduce o noua litera, litera c), cu urmatorul cuprins:

„c) procedurile extrajudiciare aflate pe rolul comisiilor sportive din cadrul federatiilor sportive care functioneaza potrivit Legii educatiei fizice si sportului nr. 69/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, avand ca obiect denuntarea unilaterala a contractelor individuale de munca sau a conventiilor civile ale sportivilor si sanctiuni sportive aplicabile in aceasta situatie sau orice alte litigii avand ca obiect dreptul sportivului de a participa la competitie”


Ordinul nr. 450/2016

Ordinul nr. 450 din 31.03.2016, publicat in MO Partea I nr. 274 din 12.04.2016, pentru aprobarea Procedurii de corectare a erorilor cuprinse in situatiile financiare anuale si raportarile contabile anuale depuse de operatorii economici si persoanele juridice fara scop patrimonial.

 

Ordinul nr. 889/2016

Ordinul nr. 889 din 02.03.2016, publicat in MO Partea I nr. 203 din 18.03.2016, privind Procedura de aprobare a regimului de declarare derogatoriu

Se aproba modelul si continutul urmatoarelor formulare:

a)     „Referat privind solutionarea cererii de acordare a regimului de declarare derogatoriu” prevazuta in anexa nr. 2 la prezentul ordin;

b)    162 „Decizie privind aprobarea/respingerea cererii de acordare a regimului de declarare derogatoriu”, cod MFP 14.13.02.99/r.d., prevazuta in anexa nr. 3 la prezentul ordin;

c)     „Notificare privind incetarea regimului de declarare derogatoriu: prevazuta in anexa nr. 4 la prezentul ordin.

Regimul derogatoriu presupune ca in caz de inactivitate temporara, organul fiscal central poate aproba, la cererea contribuabilului/platitorului, alte termene sau conditii de depunere a declaratiilor fiscale, in functie de necesitatile administrarii obligatiilor fiscale. Asupra termenelor si conditiilor decide organul fiscal.

 

Ordinul nr. 1164/2016

Ordinul nr. 1164 din 07.04.2016, publicat in MO Partea I nr. 274 din 12.04.2016, pentru modificarea Procedurii de publicare a listelor debitorilor care inregistreaza obligatii fiscale restante, precum si cuantumul acestor obligatii, aprobata prin Ordinul presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 558/2016.

Privacy Preferences
When you visit our website, it may store information through your browser from specific services, usually in form of cookies. Here you can change your privacy preferences. Please note that blocking some types of cookies may impact your experience on our website and the services we offer.